Portugalia în carantină. Președintele cu Covid

Președintele Portugaliei, Marcelo Rebelo de Sousa a fost testat pozitiv la Coronavirus și și-a anulat întreaga agendă publică, organizând întrevederi în regim on-line. Șeful statului este asimptomatic și se află acum în izolare. 
sabado.pt
Între timp, ziua de astăzi a adus noi știri pentru cetățenii țării. Astfel, începând de vineri (15 ianuarie), Portugalia intră din nou în carantină, deja pentru a doua oară de la începutul pandemiei, exact ca în lunile martie-aprilie 2020. Anunțul a fost făcut în această seară (13 ianuarie), de către premierul Antonio Costa. 
sicnoticias.pt
Oficialul a menționat, că noul lockdown este necesar pentru a stopa răspândirea virusului Covid-19, ținând cont, că în ultima săptămână, în Portugalia sunt înregistrate zilnic peste 10 mii de infectări și mai bine de 100 de decese. 
averdade.pt
”Suntem într-un moment foarte periculos. Trebuie să protejăm sistemul medical, trebuie să protejăm sănătatea și viața noastră, dar și a celor din jur. Regula esențială, este să rămânem cât mai mult în casă,  a conchis premierul. Din spusele acestuia, o parte din activități vor fi permise, altele vor fi acceptate cu anumite condiții, iar unele oprite timp de 30 de zile. 
sns.pt
Astfel, creșele, școlile și universitățile vor rămâne deschise. Elevii vor continua să meargă la ore. 
În schimb restaurantele, barurile și cafenelele vor putea activa doar în varianta take away sau cu livrare la domiciliu.
Vor fi închise centrele comerciale, saloanele de frumusețe, sălile de sport și centrele de cultură. 
Supermarketurile și magazinele alimentare vor rămâne deschise, cu o capacitate maximă de 5 persoane la 100 de metri pătrați. 
La fel, rămân deschise cabinetele medicale și centrele stomatologice, farmaciile, serviciile publice (vor activa cu programare prealabilă), bisericile (activitatea va fi permisă în baza normelor Direcției de Sănătate) și judecătoriile. 
Plimbările și sportul în aer liber, sunt permise. Iar ceremoniile, sărbătorile și alte evenimente festive sunt interzise. 
Hotarele și aeroporturile rămân deschise. Dar, călătorii care vor refuza efectuarea testului la Covid-19, vor achita amenzi usturătoare, până la 800 de euro. 
În general, toate amenzile prevăzute în cazul încălcării normelor legate de reducerea pandemiei, vor fi dublate. De asemenea, vor crește penalitățile în cazurile în care nu vor fi respectate și condițiile privind lucrul la distanță. 
Totodată, autoritățile statului au dat asigurări, că vor oferi ajutor material necesar companiilor aflate în dificultate în această perioadă. 
Decizia oficialilor a fost salutată de o parte a populației, pe când alți cetățeni și-au arătat indignarea, la ceea ce întreprinde în aceste momente puterea. 

Mai multe detalii, privind decizia autorităților, găsiți aici:

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cafeaua din Portugalia

Pește, fructe de mare și alte vietăți comestibile din Portugalia

Deserturi portugheze