Postări

Se afișează postări din iunie, 2019

Concert pe plajă

Imagine
Zilele trecute am participat la un eveniment mai puțin obișnuit și anume la un concert pe plajă. Pentru prima dată am avut ocazia să urmăresc o orchestră, ce interpreta diverse melodii pe malul Oceanului. Și pot să vă zic, că a fost extraordinar.      Stai frumos pe nisip, soarele te încălzește, briza te răcorește, spectatorii poartă pălării, iar unii sunt doar în costum de baie. În timp ce unii urmăresc cu interes spre scenă, dansează, cântă, alții dorm liniștiți pe plajă. Incredibilă și ciudată atmosferă.    Acțiunea a avut loc în orașul Portimao, Portugalia, la una din cele mai populare și frumoase plaje de aici, ”Praia da Rocha”. Spectatorii au avut ocazia să asculte minunata Orchestră a Filarmonicii Portugheze, alături de interpreta cubaneză Eme Alfonso.  Evenimentul a fost primul din totalul de 3 concerte, ce sunt planificate pentru această vară. Următoarele două vor avea loc în lunile iulie (22) și august (23), la ora 18.30. Evident, ”intrarea” este gratu

Sezonul melcilor

Imagine
Din start vreau să-mi cer scuze de la cei, care detestă moluștele, dar și de la cei ce preferă să vadă melcii la iarbă verde, decât într-o farfurie.  Personal am gustat pentru prima dată melci în urmă cu doi ani, când am ajuns în Portugalia. Și pot să zic, că mi-au plăcut foarte mult.  În Portugalia aceste moluște sunt extrem de populare. Vara este perioada perfectă pentru a savura o farfurie de melci, în calitate de aperitiv. De regulă aceștia se servesc cu pâine prăjită ( torrada ) și cu o bere rece.  În mare parte, melcii serviți în Portugalia sunt de mici dimensiuni și sunt preparați cu tot cu cochilie.  Aceștia se numesc caracois.  Pentru a putea savura gustul acestor moluște, veți avea nevoie de o scobitoare cu care veți scoate melcul din cochilie.  Din câte am aflat, melcii sunt lăsați să stea trei zile fără să consume nimic pentru a se elibera de toxine, fiind spălați de mai multe ori pe zi. Ulterior sunt fierți aromatizați cu unt, oregano, ulei de măsline și

Petrecere multinațională

Imagine
Săptămâna trecută am participat la o petrecere multinațională, organizată în cadrul unei școli din orașul Portimao, care oferă spațiul său pentru cursurile gratuite de limbă portugheză. Este al doilea an de când frecventez orele și la sfârșitul lunii iunie urmează să susțin testul, pentru a obține deja certificatul B1 și B2 de cunoaștere a limbii.  În acest an, cele câteva grupe de elevi care merg la cursurile de seară, au organizat o festivitate, care a adunat reprezentanți ai diferitor țări.  În cadrul petrecerii au răsunat cântece în limba română, rusă, ucraineană, italiană etc. La fel, un grup de copii a pregătit și câteva dansuri. Iar cele mai multe aplauze au răsunat la dansurile populare moldovenești.  Ulterior a urmat partea cea mai gustoasă. Toți elevii au preparat ceva specific țării de unde au venit. Astfel a fost întinsă o masă mare cu bucate delicioase.  Eu am decis să pregătesc un platou cu ”Limba soacrei”, dovlecei prăjiți și șnițel (”bătută”, ”bitoci

”Silent Party”

Imagine
1 iunie - am sărbătorit destul de vesel ”Ziua Copilului” . Ne-am distrat de minune cu familia în oraș. Am savurat cu plăcere înghețată, am pictat și am dansat.  În orașul Portimao (Portugalia), unele localuri au oferit gratuit copiilor dulciuri, fructe, înghețată, diverse bibelouri și baloane.  Totodată, pentru al doilea an consecutiv, autoritățile locale din Portimao, au organizat cu ocazia Zilei Copilului, evenimentul ”Silent Party”.   Este un eveniment în aer liber, organizat chiar în centrul orașului. La această petrecere tăcută, sunt invitați toți doritorii (copii, părinți, bunei).  Participanții au fost invitați într-un spațiu special amenajat, iar la intrare au primit câte o pereche de căști. În față era instalat un pupitru, la care doi DJ au mixat diverse piese.  Toți cei prezenți, puteau auzi muzica doar prin căști. Respectiv ceilalți, care au decis să urmărească la distanță evenimentul, puteau vedea doar copii și părinți dansând, fără a auzi ce piesă