Postări

Se afișează postări din noiembrie, 2020

Starea de urgență continuă. Noi restricții aprobate.

Imagine
Premierul portughez a anunțat noile măsuri adoptate în condițiile stării de urgență. Astfel, va fi interzisă circulația între localități de la ora 23:00 pe 27 noiembrie, până la 5 dimineața pe 2 decembrie și apoi din nou, de la 23:00 pe 4 decembrie, până la 5 dimineața pe 9 decembrie, pentru a preveni deplasările în preajma sărbătorilor naționale (1 și 8 decembrie).  sursa: rtp.pt În același timp, școlile vor fi închise în zilele de luni, în ajunul ambelor sărbători. Respectiv în ziua de 30 noiembrie și 7 decembrie, elevii vor rămâne acasă.  Antonio Costa a menționat, că 17 municipii au ieșit din lista localităților cu risc sporit. Între timp, a fost creată ”harta riscurilor” din Portugalia, care se împarte în patru nivele: ”Risc extrem de ridicat” (în cadrul căruia se află acum 47 de municipalități), ”Risc foarte mare” (80 de municipalități), ”Risc ridicat” (86 de municipalități) și ”Risc moderat” (65 de municipalități).   sursa: rtp.pt Interzicerea circulației pe timp de noapte și ca

Situația e gravă!

Imagine
”Situația este gravă și mai critică decât cea pe care am trăit-o în prima fază a pandemiei”. Declarația a fost făcută de prim-ministrul portughez, Antonio Costa, imediat după ședința Consiliului de Miniștri, care a durat mai mult de 8 ore.  sursa: prensalatina.com ”Avem o evoluție a cazurilor noi, care este mai mare decât în primul val. Avem acum un număr mai mare de oameni spitalizați, inclusiv la terapie intensivă. S-a mărit și numărul deceselor din cauza Coronavirusului. Am ajuns la o stare de urgență, cu o situația pandemică mai gravă. De aceea, suntem nevoiți să luăm măsuri”, a adăugat premierul.  Astfel, mai multe regiuni ale Portugaliei vor trebui să țină cont de regulile impuse de autorități. În total sunt deja 191 de județe, considerate cu risc sporit. 7 județe au ieșit din lista localităților expuse riscului (Moimenta da Beira, Tabuaço, São João da Pesqueira, Pinhel, Tondela și Batalha), dar alte 77 au fost incluse:  Abrantes Águeda Albergaria-a-Velha Albufeira Alcanena Aljus

Portugalia a revenit la Starea de Urgență!

Imagine
De luni, 9 noiembrie, Portugalia a intrat în stare de urgență, până la data de 23 noiembrie, în încercarea de a încetini rata de infectare cu noul coronavirus. În acest sens, au fost aprobate mai multe măsuri, care vizează 121 de județe și aproape 70% din populația țării.  Măsurile actualizate ale autorităților portugheze:  1. Interzicerea  circulației în spațiile și pe drumurile publice, în unitățile teritoriale cu risc epidemic ridicat, zilnic între orele 23:00 și 5:00, precum și sâmbăta și duminica între orele 13:00 și 5:00, cu excepția deplasărilor urgente și care nu pot fi evitate. 2. Posibilitatea realizării controlului temperaturii corporale, prin mijloace non-invazive, pentru accesul la locul de muncă, la serviciile sau instituțiile publice, unități educaționale sau centre comerciale, culturale sau sportive, mijloace de transport, structuri rezidențiale, unități de sănătate, centre de detenție sau centre de educație. Putând fi împiedicat accesul în respectivele spații, dacă se

Portugalia - cea mai bună destinație turistică din Europa

Imagine
Portugalia a fost aleasă pentru al 4-lea an consecutiv, ”Cea mai bună destinație turistică din Europa” . În cadrul ediției World Travel Awards 2020 , Portugalia a reușit să obțină peste 20 de ”oscaruri” în domeniul turismului.   Deși în acest an, din cauza pandemiei țara, ca de altfel și alte state, a fost vizitată de foarte puțini turiști, Portugalia totuși s-a învrednicit de mai multe premii la diverse categorii.  Orașul Porto a câștigat premiul pentru ”Cea mai bună destinație ”City Break” din Europa , iar Lisabona a fost aleasă ”Cea mai bună destinație europeană de croazieră” .  Regiunea Algarve a devenit din nou, ”Cea mai bună destinație de plajă din Europa” .  Insulele Azore au fost distinse cu premiul pentru ”Cea mai bună destinație turism de aventură” , iar Madeira a fost aleasă drept ”Cea mai bună destinație insulară din Europa” .  La fel, s-au ales cu premii și câteva hoteluri, agenții, companii ce activează în domeniul turismului.  ”Cu deosebită mândrie am primit acest

Formula 1, măștile obligatorii și noi restricții în Portugalia

Imagine
Tare agitate și pline de evenimente au fost ultimele două săptămâni în Portugalia. Evident, una dintre noutățile de top, care s-a regăsit pe primele pagini ale tuturor ziarelor, a fost Marele Premiu al Portugaliei . Competiția Formula 1 s-a desfășurat în perioada 23-25 octombrie, pe Autodromul Portimao, din regiunea Algarve a Portugaliei. În aceste câteva zile, în oraș au fost organizate expoziții cu mașini sportive și mașini retro, distracții în aer liber și chiar un concert.  Marele Premiu al Portugaliei s-a dovedit a fi un eveniment interesant și plin de adrenalină. Toată lumea a fost curioasă să vadă mașinile de mare viteză, echipele participante, piloții.  Lewis Hamilton a fost acela, care a câștigat Marele Premiu de Formula 1 al Portugaliei și a devenit oficial cel mai de succes pilot din istorie.  Pilotul britanic a ajuns la 92 de victorii, cu una mai mult decât legenda Michael Schumacher.  Toate bune și frumoase până aici, dacă nu ar fi situația cu Coronavirusul din toată lum