”Silent Party”

1 iunie - am sărbătorit destul de vesel ”Ziua Copilului”. Ne-am distrat de minune cu familia în oraș. Am savurat cu plăcere înghețată, am pictat și am dansat. 
În orașul Portimao (Portugalia), unele localuri au oferit gratuit copiilor dulciuri, fructe, înghețată, diverse bibelouri și baloane. 
Totodată, pentru al doilea an consecutiv, autoritățile locale din Portimao, au organizat cu ocazia Zilei Copilului, evenimentul ”Silent Party”. 
Este un eveniment în aer liber, organizat chiar în centrul orașului. La această petrecere tăcută, sunt invitați toți doritorii (copii, părinți, bunei). 
Participanții au fost invitați într-un spațiu special amenajat, iar la intrare au primit câte o pereche de căști. În față era instalat un pupitru, la care doi DJ au mixat diverse piese. 
Toți cei prezenți, puteau auzi muzica doar prin căști. Respectiv ceilalți, care au decis să urmărească la distanță evenimentul, puteau vedea doar copii și părinți dansând, fără a auzi ce piesă îi face pe aceștia să se miște vesel. 
A fost destul de distractiv. Copiii și părinții erau extrem de entuziasmați și cu plăcere s-au veselit. 
 
Este atât de plăcut, când măcar pentru o zi lași deoparte grijile, problemele nerezolvate, toate nemulțumirile și mergi pur și simplu să te distrezi, exact ca în copilărie. Probabil ar trebui mai des să avem parte de asemenea zile. Să fim energici, nebunatici și plini de viață, indiferent de vârsta pe care o avem. 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cafeaua din Portugalia

Pește, fructe de mare și alte vietăți comestibile din Portugalia

Deserturi portugheze