Măsuri actualizate ale autorităților portugheze

Consiliul de miniștri a adoptat la 31 iulie curent, o rezoluție prin care se prelungește Starea de Alertă și de Contingență, pentru perioada cuprinsă între 1 și 15 august 2020. 
Astfel, sunt în continuare decretate:
- Stare de Alertă (pe teritoriul Portugaliei continentale, cu excepția Ariei Metropolitane, Lisabona)
- Stare de Contingență (în Aria Metropolitană Lisabona)
- Se instituie măsura controlului obligatoriu al temperaturii corporale (egală sau superioară valorii de 38 de grade Celsius). Orice pasager, chiar și provenind dintr-un zbor european, a cărui temperatură este egală sau mai mare de 38 de grade, va fi imediat direcționat spre structurile medicale, ce funcționează în aeroporturile naționale. 
În același timp, este autorizat traficul aerian spre și din Portugalia a tuturor zborurilor din și spre țările ce fac parte din Uniunea Europeană, dinspre țările asociate Spațiului Schengen (Liechtenstein, Norvegia, Islanda și Elveția) și din Regatul Unit. 
Sunt autorizate zborurile din țările cu o evaluare epidemiologică pozitivă. 
În cazul zborurilor către și din țările ce nu fac parte din UE, sunt autorizate doar călătoriile esențiale. Adică, cele care au ca scop permiterea tranzitării sau intrării pe teritoriul portughez a:
- cetățenilor Uniunii Europene, cetățenilor țărilor asociate Spațiului Schengen și membrilor respectivelor familii, cetățenilor statelor terțe cu reședință legală într-unul din statele membre ale UE. 
- cetățenilor care călătoresc în scop profesional, de studiu, de reîntregire a familiei, din motive de sănătate sau motive umanitare.
Cu excepția pasagerilor aflați în tranzit, toți pasagerii ce întreprind zboruri din statele care nu fac parte din UE, vor prezenta testul la Covid-19, efectuat cu 72 de ore înainte de călătorie. 
Cetățenii portughezi și cetățenii străini cu reședință legală în Portugalia și membri de familie ai acestora, în cazul în care nu vor avea dovada unui test molecular, cu rezultat negativ, la sosire în Portugalia vor fi îndrumați să facă testul în incinta Aeroportului, achitând personal costul testului. Totodată, aceștia vor trebui să rămână în izolare obligatorie (domiciliu/cazare), până la data obținerii testului cu rezultat negativ. 
În cazul refuzului de a face testul la sosire, persoanele vor putea avea ulterior probleme cu justiția.  
Cetățenilor străini, care vor urca în avion fără testul negativ efectuat, li se va refuza intrarea pe teritoriul Portugaliei, iar compania aeriană va fi subiectul unei infracțiuni administrative în caz de nerespectare. 
Între timp, din 1 august, în Madeira, purtarea măștilor de protecție în spații deschise, este obligatorie. 
Conform ultimului bilanț, Madeira nu a înregistrat cazuri noi de Covid-19. În total, până acum pe insulă au fost înregistrate 105 cazuri (97 de pacienți s-au recuperat, iar 8 cazuri mai rămân active). 
Excepție de la purtarea măștii au: 
- copiii cu vârsta până la 10 ani
- persoanele cu incapacitate de a îmbrăca masca
- persoanele care practică sportul
- persoanele care fac plajă
- persoanele care fac plimbări în spații verzi (cu respectarea distanței sociale)



La 2 august, Portugalia a înregistrat 153 de cazuri noi de Covid-19 și un deces. 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cafeaua din Portugalia

Pește, fructe de mare și alte vietăți comestibile din Portugalia

Deserturi portugheze