Eu, limba portugheză și bicicleta

Niciodată nu-i prea târziu să înveți. Auzeam des această frază și în ultimii doi ani m-am convins de acest lucru. Din experiența mea pot să vă spun că, este extrem de interesant, când ieși din zona ta de confort și decizi să înveți ceva nou, să-ți alegi o nouă profesie, să începi anumite studii sau să ai un nou hobby.

În ultima perioadă, creierul meu cred că ar fi putut lua foc, ținând cont de faptul câte chestii noi am decis să aflu. După ce am plecat de la postul TV la care am muncit 11 ani, mă pregăteam să emigrez în Portugalia. În paralel, fiind încă la Chișinău, am decis să nu stau fără treabă, așa că, m-am înscris la cursurile de estetician. Întotdeauna am fost pasionată de tot ce ține de cosmetologie, dermatologie, produse cosmetice, machiaj etc. Timp de câteva luni am frecventat școala și eram extrem de curioasă să aflu lucruri noi și să practic în același timp ceva total diferit de ceea ce am făcut până acum. Am rămas încântată de aceste ore și m-am entuziasmat și mai mult la acest capitol. Astfel că, la moment pasiunea pentru această temă a devenit și mai mare, iar eu petrec mai mult timp citind subiecte legate de cosmetologie. 

Între timp, așa cum am scris mai sus, am plecat în Portugalia. Sunt aici deja de 2 ani. Iar cel mai important lucru într-o țară străină este totuși limba. Așa că, nu am stat mult pe gânduri și m-am înscris la cursuri gratuite de limbă portugheză. Acestea fiind organizate pentru cetățenii străini care doresc să învețe limba. Anul trecut am obținut deja certificatul pentru nivelul A1+A2. Dar, m-am gândit că nu ar fi rău să mai frecventez școala încă un an, pentru a învăța și mai bine limba portugheză și pentru a obține următorul certificat. 

Din păcate în anul curent cursurile au început mai târziu, din cauza numărului mic de solicitanți, iar orele s-au desfășurat rapid, respectiv nu sunt tocmai mulțumită de rezultat. Dar, poate eram și prea obosită pentru a însuși materia. Recunosc, era extrem de dificil să merg la cursuri în fiecare seară, 4 zile pe săptămână, a câte 3 ore. Mă salva deseori cafeaua și ciocolata. 

 

Totodată, am avut noroc de o companie perfectă. În calitate de colegi îi aveam pe soțul meu și sora mea. Așa că, până la urmă am reușit să mergem și la lecții, și să susținem foarte bine testul. 

Și chiar dacă orele s-au terminat, aceasta nu înseamnă că ne oprim din învățat. Vom continua să urmărim emisiuni și filme în limba portugheză, să citim cărți și reviste. Respectiv, ”studiile” continuă, dar deja în alt format.  

Ziceam mai sus că era dificil de a frecventa școala în fiecare seară, pentru că, între timp m-am angajat la serviciu și a fost greu de îmbinat una cu alta. Dar detalii despre noul meu loc de muncă voi oferi într-o postare aparte ) Pot să zic doar, că aici zilnic învăț ceva nou, fac un lucru total diferit de ceea ce făceam la Chișinău și chestia aceasta îmi place. 

Un alt lucru nou pentru mine, dar banal pentru alții, a fost să învăț să merg pe bicicletă. 

Da, da, da, la 36 de ani eu nu știu care e treaba cu pedalele și ”rama”. În copilărie am condus doar triciclete ) În schimb, de mică am practicat diverse tipuri de sport, am învățat să înot, să dansez, să cânt la vioară. Ok, ultima nu mi-a reușit chiar atât de bine ca dansurile, dar, cel puțin, știu să țin în mână o vioară. 

Să revenim la bicicletă. De fapt, prima tentativă de a învăța să pedalez o bicicletă a fost cu mulți ani în urmă. Venisem în vizită la verișorii mei în satul Lopatnic, raionul Edineț. Ei se descurcau minunat cu bicicleta. Așa că am decis să încerc și eu. Am urcat, am pedalat câteva minute prin hopuri, am frânat și am aterizat cu genunchii în pământ. De atunci nu am mai urcat niciodată pe bicicletă. 

Acum, soțul având bicicletă a zis, ”urcă, te ajut eu să te înveți să mergi pe bicicletă”. Am urcat, am pedalat, cu greu mi-am ținut echilibrul, m-am enervat, am coborât și am lăsat bicicleta pentru câteva minute. A urcat atunci soțul și așa frumos mergea pe ea, încât mi-am spus, ”chiar nu voi putea conduce eu o simplă bicicletă?”

L-am dat jos. Iar am urcat. O nouă încercare. De această dată mai bine. Fără nervi. Gata. Pe azi ajunge. Vai dar ce mă dor mușchii. Sunt toată transpirată. Picioarele sunt încordate. Mâinele înțepenite. Tâmplele pulsează cu putere. Sunt roșie ca racul. M-am ales și cu câteva vânătăi. Dar sunt atât de fericită că am învățat ceva nou. Iar în fiecare zi, câte un pic se văd progresele. 

Mâine iar am lecții.

Dar voi ce vise, pasiuni, idei, planuri aveți? Sunteți curioși să aflați sau să învățați ceva nou?