Produsele de la Yves Rocher

Lunar testez diferite produse cosmetice pentru îngrijire și pentru machiaj. Unele sunt atât de bune, încât le cumpăr repetat și le folosesc cu drag. Nu știu de ce, dar până acum nu prea am ajuns să utilizez cosmetica de la Yves Rocher. Aceasta este o companie franceză, care are drept concept, produse cât mai naturale și blânde pentru organism și mediul înconjurător. Firma este prezentă în diferite țări și orașe, iar produsele în mare parte pot fi cumpărate prin cataloagele trimise prin poștă, prin diferiți reprezentanți comerciali sau prin magazin online. 
De ceva timp, tot am citit mai multe recenzii despre produsele acestei companii. Și chiar eram curioasă să aflu cum sunt acestea. Am comandat câteva produse, cât mai diferite, pentru a avea o oarecare idee despre ce reprezintă cosmetica Yves Rocher. A trecut ceva timp de când am testat-o, așa că, pot să mă dau cu părerea. 
Primul produs pe care l-am încercat a fost, Gelul de Duș Mango&Coriandru. Producătorul menționează, că gelul de Aloe Vera bio a fost asociat cu uleiul esențial de coriandru și extractul de mango, pentru un efect de energizare instant. Pielea este curățată cu delicatețe și subtil parfumată, oferind un plus de dinamism și energie. Mi-a părut destul de plăcut acest gel și chiar dacă atât mango, cât și coriandrul sunt produse cu arome puternice, gelul nu m-a deranjat cu mirosul pătrunzător. Este un produs perfect pentru dușul de dimineață, când ai nevoie să te trezești plin de energie. 
Un alt produs pe care am decis să-l testez, a fost Apa de Toaletă Naturelle. Nu aveam idee la ce miros să mă aștept. Am ales la nimereală. Este un parfum lejer și fresh. Conține arome de bergamotă, iasomie, esență de cedru. Nu este un produs rezistent. Oferă un miros plăcut și nesofisticat corpului, pentru puțin timp. În calitate de spray de zi, este ideal. Dar să nu aveți mari așteptări de la acest produs, ca de la un parfum adevărat. 
În general, din ceea ce am observat, cei de la Yves Rocher, pun un foarte mare accent pe prezența diferitor arome în majoritatea produselor lor. De la cele mai simple, la cela mai complexe, sau neordinare combinații de mirosuri. 
Iată, spre exemplu unul din balsamurile pentru buze, pe care am testat tot avea aromă, de această dată, cu esență de vanilie. Produsul nu conține ulei mineral, dar are la bază ceară și uleiuri de origine vegetală. Este perfect pentru vremea rece, când buzele au nevoie de protecție. Balsamul hidratează și oferă un aspect frumos buzelor. Dar, nu este cu nimic mai deosebit de alte balsamuri pe care le-am testat. 
Crema pentru picioare mi-a plăcut. După aplicare, pielea picioarelor este catifelată pentru mai mult timp. Textura cremei, permite absorbția imediată a acesteia în piele. Produsul conține ingrediente de origine vegetală: ulei esențial de lavandă și apă de lavandă, unt de Karite, ulei de nucă de Macadamia, ulei de avocado și unt de illipe. Un adevărat răsfăț pentru picioare. 
Următorul produs testat a fost Deodorantul roll-on cu Ceai Verde. Acesta conține un activ de origine vegetală care elimină mirosurile neplăcute și conferă pielii o senzație de prospețime. Are o formulă fără săruri de aluminiu. Aroma cu adevărat este destul de fresh, doar că, deodorantul este perfect în cazul în care pe parcursul zilei nu trebuie să faceți sport, sau alte activități ce implică mai mult efort fizic. Dacă aveți o transpirație mai intensă, acest deodorant nu vă ajută cu nimic. 
Acestea au fost produsele pe care le-am testat. În linii generale producția mi-a plăcut, chiar dacă la unele chestii am avut obiecții. Aș cumpăra de la Yves Rocher în continuare gelurile de duș, produsele pentru îngrijirea mâinilor și picioarelor. Sunt curioasă să văd și cum mă împac cu produsele cosmetice pentru ten, sau cât de calitative sunt produsele pentru machiaj. Respectiv, planific o nouă achiziție, după care voi veni din nou cu impresiile mele. 
Până una alta, îmi puteți scrie în comentarii dacă vă plac produsele de la Yves Rocher? Ce credeți, că merită de cumpărat? De care produse cosmetice ați rămas mulțumite? 
Pe curând!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cafeaua din Portugalia

Pește, fructe de mare și alte vietăți comestibile din Portugalia

Deserturi portugheze