Postări

Te lingi pe degete

Imagine
M-am gândit că, fiind în Portugalia ar fi interesant să scriu și despre felurile de mâncare de aici. De aceea, periodic o să postez și informații despre ce, cât și cum mănâncă portughezii.   Trebuie să recunosc, că mâncarea de aici este ceva mai specifică și de regulă se prepară repede. Unele feluri de bucate nu sunt tocmai pe placul tuturor, altele te fac să te lingi pe degete. Astăzi voi descrie un fel de mâncare pe care l-am adorat. Se numește ”Francesinha” .  Mâncarea este tradițional portugheză și vine din zona de nord a țării, mai exact din orașul Porto. Se spune că anume un imigrant portughez, provenind din Franța a adus această gustare.  ”Francesinha” (în traducere ar fi ”mica franceză”) este de fapt un sandwich mai special, făcut pe straturi, ce conține pâine, șuncă, cârnăciori, friptură, sau câteva feluri de carne prăjită și iar pâine. Toate fiind acoperite cu cașcaval, sau brânză topită, iar opțional poate fi adăugat un ou prăjit. Acest aranjame...

Muzeul Președintelui

Imagine
În orașul Portimao există un muzeu, care a fost inaugurat în anul 2009 în cinstea fostului președinte portughez Manuel Teixeira Gomes. Demnitarul, născut în 1860, era originar din Portimao, iar edificiul este chiar casa unde a locuit el și familia sa. Portimonezii sunt tare mândri de faptul, că cel de-al 7-lea președinte al Portugaliei a fost și el portimonez. Practic peste tot în oraș veți vedea ceva ce are legătură cu Manuel Teixeira Gomes: picturi ce îl reprezintă, denumiri de străzi, biblioteci sau școli.  Manuel Teixeira Gomes și-a făcut studiile în Franța. A scris cărți. Iar până a deveni șef de stat, el a deținut funcția de consul al Belgiei în regiunea Algarve. Ulterior a fost ambasador al Portugaliei în Marea Britanie și Spania.  În anul 1923 a fost ales președinte al Portugaliei. Pe perioada cât s-a aflat la putere, el a fost mereu ținta atacurilor naționaliștilor și nu a reușit să facă față crizei politice. În 1925 a plecat benevol din funcție, acuz...

Reprezentantul Portugaliei la Eurovision Song Contest 2019

Imagine
Aseară, în orașul Portimao a avut loc finala preselecției naționale pentru concursul Eurovision 2019 . (Festival da Cancao). În finală au ajuns 8 piese, iar câștigător a fost ales interpretul Conan Osiris .  Piesa ”Telemóveis” , compusă de interpret, a fost cea mai votată din toate piesele participante. Atât juriul, cât și televotingul au oferit un punctaj maxim (câte 12 puncte).  Unii au rămas încântați de piesă și show, alții au menționat, că acest cântec și interpretare este o rușine. Conan Osiris a fost dur criticat de portughezi, fiind numit un extraterestru ciudat, lipsit de talent.  Totodată, clipul video la această piesă a fost parodiat de mulți.  sursa:youtube Conan Osiris este numele de scenă a lui Tiago Miranda, născut la Lisabona. El a studiat arta și designul. Până a începe cariera muzicală, a lucrat la cel mai vechi sex-shop din Portugalia (cel puțin așa scrie presa portugheză). Interpretul a lansat albumul său de debut în 2016...

Deserturi portugheze

Imagine
Eu sunt o mare amatoare de dulce. Ajunsă în Portugalia, eram curioasă ce deserturi sunt populare în această țară. În primul rând, aici nu veți găsi o varietate mare de torturi, sau prăjituri cu multă cremă și design complicat sau neordinar. În schimb, Portugalia este populară datorită unui alt tip de deserturi: mini prăjituri, checuri, jeleu, puding. Astăzi vă prezint câteva din cele mai populare deserturi de aici.  Evident cea mai populară prăjitură portugheză, pe care o veți găsi în fiecare cofetărie este Pastel de Nata sau Pastel de Belem . Producerea acestor prăjituri a început încă în anii 1800. Și în scurt timp aceste mini deserturi au devenit foarte populare. De altfel, este o prăjitură cu aluat crocant, iar în interior cu cremă făcută din ouă și lapte. De regulă se servesc proaspete, abia scoase din cuptor. Dar sunt la fel de bune și atunci când sunt reci. Se asociază perfect cu o cafea portugheză savuroasă.    Un alt desert, care este la fel de popul...