Starea de urgență continuă. Noi restricții aprobate.
Premierul portughez a anunțat noile măsuri adoptate în condițiile stării de urgență. Astfel, va fi interzisă circulația între localități de la ora 23:00 pe 27 noiembrie, până la 5 dimineața pe 2 decembrie și apoi din nou, de la 23:00 pe 4 decembrie, până la 5 dimineața pe 9 decembrie, pentru a preveni deplasările în preajma sărbătorilor naționale (1 și 8 decembrie). sursa: rtp.pt În același timp, școlile vor fi închise în zilele de luni, în ajunul ambelor sărbători. Respectiv în ziua de 30 noiembrie și 7 decembrie, elevii vor rămâne acasă. Antonio Costa a menționat, că 17 municipii au ieșit din lista localităților cu risc sporit. Între timp, a fost creată ”harta riscurilor” din Portugalia, care se împarte în patru nivele: ”Risc extrem de ridicat” (în cadrul căruia se află acum 47 de municipalități), ”Risc foarte mare” (80 de municipalități), ”Risc ridicat” (86 de municipalități) și ”Risc moderat” (65 de municipalități). sursa: rtp.pt Interzicerea circulației pe t...