Un hobby frumos și stilat

Pe Anastasia am cunoscut-o în urmă cu doi ani, la cursurile de cosmetician. Cât timp am făcut studiile, am observat că, Anastasia este o persoană extrem de responsabilă, descurcăreață și capabilă. După ce s-a finalizat cursul de cosmetician, fiecare am apucat-o în drumul său. Eu am plecat în Portugalia, iar de ceva timp am aflat, că Anastasia la fel s-a stabilit peste hotarele țării, în Italia.
Tot datorită rețelelor de socializare am descoperit, că Anastasia este destul de talentată și are un hobby interesant – confecționarea lucrurilor handmade.
Vă invit să citiți interviul pe care l-am realizat cu Anastasia Bârsa.
 
-       De unde a apărut pasiunea pentru handmade?
-      Pasiunea pentru lucrurile handmade m-a urmărit mereu și în diferite etape ale vieții s-a conturat sub diverse forme. Mai activ am început să creez în concediul de maternitate. Devenind mămică, dorința de creație și inspirația s-au dublat, astfel încât nu mai puteam să stau și să nu creez lucruri drăguțe. Tatonând terenul în diverse direcții și tehnici, mi-a plăcut și m-am regăsit mai mult în cea de croșetare. E un proces care îmi dă o stare de liniște și timp de reflectare, și mă ajută mult să-mi mențin un echilibru emoțional.
-         Ce materiale folosești, de unde ai învățat tehnica dată?
-        Primele tehnici de croșetare le știu de la bunica, care mi-au servit ca bază la ceea ce am mai învățat la câteva lecții on-line. Ca materie primă folosesc atât fibre naturale, cât și sintetice, pentru ca gentuțele (accesorii destul de des utilizate) să fie ușor de îngrijit. Folosesc și elemente din piele naturală.
-        Cât timp îți ea confecționarea unei genți?
-   Depinde de model și de complexitate, de cât de repede îmi găsesc materialele necesare, ca în final să-mi iasă anume ceea ce mi-am pus în gând. La unele modele care au mai fost executate și am fost mulțumită de rezultat, îmi ajung și câteva zile, pe altele le fac și le desfac de 2-3 ori, încercând diverse tehnici până îmi place și mie ce iese și sunt mulțumită de rezultatul final.
-         Cât de practice sunt lucrurile handmade?
-      Deoarece croșetez diverse produse, încerc să aleg pentru fiecare materialul cât mai potrivit. Dacă croșetez lucruri pentru copii, atunci desigur că aleg fire care au un conținut mai mare de fibre naturale. Pentru celelalte lucrări optez pentru fibre și cu conținut sintetic, deoarece fiind accesorii pe care le folosim zilnic, să fie ușor de întreținut. Totodată mă strădui, ca modelele create să fie și încăpătoare (în gentuța unei femei e mereu e puțin loc J) și comode, care își mențin forma datorită utilizării unor componente întăritoare.
-         Această activitate a ta o poți numi deja afacere, sau e încă la nivel de hobby?
-   După cum menționasem mai devreme, activez în domeniul cosmetologic, un domeniu destul de activ, care mereu îmi solicită o mare parte a timpului și o fac cu plăcere, dăruire și pasiune. De aceea croșetarea gentuțelor rămâne deocamdată un hobby care îmi aduce o satisfacție enormă și dacă pot bucura pe cineva cu creațiile mele de ce sa nu o fac? 
-      Cum și de unde putem cumpăra lucrurile pe care le confețcionezi?
-   Creațiile mele pot fi văzute pe pagina de FB: facebook.com/beoriginalmd sau pe pagina de Instagram: barsaanastasia. Pentru orice întrebare referitoare la modele, cromatică, materiale, preț și livrare îmi puteți scrie la una dintre adresele menționate mai sus.
-      Știu că familia ta trece prin momente mai puțin plăcute. Această pasiunea a ta, te ajută cumva în momentele mai dificile?
-     Da, așa este, viața noastră la un moment dat a luat o întorsătură neașteptată și din păcate nu dintre cele mai frumoase, însă această încercare ne-a unit și mai mult, și ne-a ajutat să conștientizăm adevăratele valori ale vieții. Am început să apreciem pe deplin momentele sale frumoase. Acest hobby m-a ajutat și mă ajută enorm să depășesc momentele mai dificile găsindu-mi un refugiu în propria mea lume, unde reușesc să-mi organizez gândurile și să-mi adun forțe noi ca să merg mai departe.
-       O să-și dezvolți în continuare această pasiune pentru handmade?
-    Primesc uneori mesaje de mulțumire și aprecieri în comentarii cu privire la articolele create și atunci devin mândră de mine și de faptul, că prin pasiunea mea le pot fi de folos altora și mă pot mulțumi și pe mine. Atâta timp cât îmi aduce o satisfacție, o stare de echilibru și împlinire, o voi face cu mare drag.
-        Cu ce planifici să te ocupi mai departe?
-     După cum am și menționat, viața mea a luat la un moment dat o întorsătură neașteptată, care ne-a impus să luam decizia într-un timp foarte scurt de a ne muta cu traiul în altă țară și deocamdată sunt în perioada în care sunt practic obligată să încep multe lucruri de la zero: adaptare, învățare, încadrare într-o nouă societate cu noi reguli și restricții. Recunosc, că nu este deloc ușor, dar cu perseverență și optimism, vom reuși să le facem pe toate cu brio.  
-       Ce mesaj ai avea pentru cei care vor citi acest interviu?
-       Sunt multe lucruri pe care aș dori să le împărtășesc, dar acum mă voi limita la niște recomandări, care par simple, dar pe care mi-a fost greu să le pun în practică, în schimb au meritat efortul. Aș recomanda tuturor să încerce să fie ei înșiși. Să învețe să trăiască frumos și liber prin a renunța la tiparele impuse de societate și de tot ce este negativ în jur. Să conștientizeze faptul că nu au de demonstrat nimic nimănui. Toate acțiunile lor să fie de dragul lor și nu de ochii lumii, pentru că asta ne face să ne simțim frustrați, ne dezechilibrează și ne sustrag de la a parcurge propriul nostru destin. Aș recomanda cititorilor, ca măcar câteva minute pe zi să învețe să mediteze, să se conecteze prezentului și să-l conștientizeze. Din cauza ritmului alert pe care îl avem zilnic, este foarte greu să trăim clipa și foarte ușor să lăsăm momentele frumoase să treacă pe lângă noi. După cum știm, și m-am convins și eu de asta, fericirea constă în lucrurile mici, în ceea ce se întâmplă în prezent, așa că, dacă mintea noastră stă blocată în trecut sau viitor, acestea vor trece neobservate. Cu siguranță uneori, viața ne oferă și lucruri negative, aș zice aparent negative, dar sunt de părere, că și în acestea există un mesaj pe care trebuie să-l descifrăm și să-i înțelegem scopul. Le recomand cititorilor să încerce să fie pozitivi, optimiști, să-și seteze mereu noi scopuri, să învețe lucruri noi, să se descopere, să înceapă să practice un hobby. Din moment ce îți găsești o pasiune care te face să ai fluturi în stomac, doar gândindu-te la ea, încearcă să o transformi într-un hobby. Este păcat să nu-ți trăiești pasiunile dacă inima resimte atâta bucurie numai gândindu-se la aceasta. Din propria experiență pot spune, că practicarea unui hobby te ajută să te detașezi de la problemele cotidiene, oferă minții timpul necesar pentru refacere si calmare, elemente esențiale pentru un echilibru emoțional sănătos. 

-   Mulțumesc pentru interviu. Îți doresc baftă în continuare și multă sănătate familiei tale.
-    Îți mulțumesc, Marina, pentru interviu și pentru posibilitatea de a-mi exprima și împărtăși unele idei și gânduri.

        


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cafeaua din Portugalia

Pește, fructe de mare și alte vietăți comestibile din Portugalia

Deserturi portugheze