Carnavaaal!

În perioada 9-14 februarie, Portugalia prinde și mai multă culoare. Și asta pentru că, portughezii sărbătoresc Carnavalul.


Tradiția este păstrată de ani de zile. Iar în fiecare localitate a țării sunt organizate diverse evenimente cu această ocazie. Totul este pregătit cu mult timp înainte. Magazinele sunt doldora de costume și accesorii de carnaval.  Iar cele mai spectaculoase sunt paradele stradale.


Școlile de samba lucrează luni de zile asupra decorului, își aleg tematica și costumele, fac repetiții zilnice. 


În unele orașe, Carnavalul este organizat cu mult fast, destul de colorat, gălăgios și energic. În altele, evenimentul se desfășoară mai modest, cu defilări în costume pe străzile localității. 


În orașul Portimao, au fost organizate câteva defilări stradale a copiilor și adulților. Chiar dacă vremea a fost cam rece, oamenii nu s-au lăsat speriați de frig și au ieșit cu plăcere afară pentru a participa și a urmări evenimentul. 






Asemenea carnavaluri sunt organizate în diferite țări ale lumii, însă cel mai spectaculos este considerat Carnavalul din Brazilia. Apropo, mulți ani în urmă, acesta a fost preluat din Portugalia și în scurt timp a devenit extrem de popular. 



Mai jos vă las un link, unde puteți vedea cum a fost organizat Carnavalul în orașul Loule, ce se află nu departe de Portimao, dar unde din păcate nu am reușit să ajung în acest an. Sper tare mult să recuperez la anul. 
http://sicnoticias.sapo.pt/pais/2018-02-11-Milhares-de-pessoas-no-Carnaval-de-Loule


Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Cafeaua din Portugalia

Pește, fructe de mare și alte vietăți comestibile din Portugalia

Deserturi portugheze