Noi și rețelele de socializare
Ați văzut filmul documentar ”The Social Dilemma”? Dacă nu, vă recomand.
Pelicula,
realizată de Netflix prezintă partea mai puțin cunoscută a rețelelor de socializare.
Sunt analizate modul în care diferite rețele sociale pot influența viața și
monitoriza activitatea noastră zi de zi, datorită acțiunilor pe de net.
The Social Dilemma vine cu mărturiile unor specialiști, care au lucrat la
diferite companii tehnologice mari, care acum atrag atenția asupra direcției
greșite spre care se îndreaptă aceste rețele.
Comentariile și reacțiile la acest documentar au fost diferite.
Comentariile și reacțiile la acest documentar au fost diferite.
Mie mi-a plăcut filmul. Multe informații prezentate le știam, altele m-au
cam pus pe gânduri. Eu personal nu sunt împotriva rețelelor de socializare, eu văd
în acestea și partea pozitivă, și partea negativă. Recunosc, ele au devenit o
parte a vieții noastre și ne ”fură” tare mult din timp. Am observat de ceva
vreme și o serie de imagini, secvențe video neadecvate, care doar dezbină
societatea. O mulțime de informații false, distribuite la greu.
Totuși, există și partea pozitivă. Datorită rețelelor de socializare pot
vedea oamenii dragi, aflați departe de mine. Mă bucur pentru succesele lor și încerc
să-i susțin virtual, atunci când au vreo problemă, sau trec prin momente mai
dificile. Prin rețele cunosc oameni noi, comunic la teme interesante etc. La
fel, aici pot afla informații utile, sfaturi, recomandări pe potrivă.
Datorită rețelelor de socializare abordez diverse teme, scriu despre viața mea
din Portugalia și experința de aici. Distribui articolele de pe blogul meu
personal. Astfel, că și eu într-o oarecare măsură lupt pentru atenția
publicului. De aceea, cred că rețelele sociale își au rostul lor, dar evident,
trebuie utilizate cu cap și dozat.
Pe lângă informațiile de pe net, nu uitați niciodată de cărți.
Dacă vreți să distribuiți vreo imagine, video, articol pe internet, analizați atent ce anume doriți să transmiteți prin această postare.
Chiar sunt curioasă să aflu atitudinea voastră față de rețele de
socializare? Care sunt avantajele și dezavantajele rețelelor?
Cât timp petreceți navigând pe net? Copiii voștri au rețele de socializare? Care
ar fi vârsta potrivită pentru a crea un cont pe rețea socială? Ce credeți că ar
trebui schimbat în acest domeniu?
P.S. Partea amuzantă la toată treaba asta este, că trailer-ul filmului este pe Youtube și eu distribui articolul pe rețele de socializare :)
Comentarii
Trimiteți un comentariu