Zbânțuită

Ceva timp în urmă (când am devenit mămică) am întrebat-o pe mama cum eram în copilărie. Pentru că, fiul meu e tare energic, curios și zvăpăiat. Atunci am aflat că eram tare modestă, politicoasă, dar în același timp zbânțuită. În loc să mă joc mai mult cu păpuși, eu preferam să urc pe copaci, iar de pe unii chiar să cad. Eram bătăușă în momentul în care trebuia să-mi apăr sora mai mică de băieții din ogradă, care ba nu ne lăsau să ne jucăm pe teren, ba nu ne permiteau să ne dăm în scrânciob. 

La școală, în clasele primare, din cauză la zbânțuiala mea am rupt câteva rochii. Vara genunchii mei erau mereu juliți de la căzături. Împreună cu copiii din ogradă îl tachinam pe vecinul de la etajul întâi, care mereu striga că suntem gălăgioși. 

În timpul vacanței de regulă mergeam în sat, la verișorii mei. Cât de vesel era și câte amintiri plăcute, că nici nu mi-ar ajunge spațiu pentru a descrie toate peripețiile. 

Iar cel mai așteptat moment al verii era ”Lunapark-ul”. Ce privire fericită aveam când ajungeam în fața acestui spectacol al culorilor și mirosului de vată de zahăr. 

Să știți că până acum ador asemenea distracții. Când ajung la diverse spații de joacă, trebuie neapărat să testez tot ce este acolo. Mă iau la întrecere cu fiul :) 

Iar la finalul unei asemenea zile pline de haz și divertisment, înghețata este de nelipsit. Desertul preferat încă din copilărie. 

Mă gândeam recent, că e atât de frumos și vesel să te poți uneori debarasa de griji, probleme nerezolvate, complexe și să te simți din nou copil. 

Chiar v-aș sugera să vă amintiți de copilărie, indiferent ce vârstă aveți, să faceți ceva nebunatic (dar în limitele legii) și să vă bucurați de fiecare moment în viață. Mai mult optimism, mai multă zbânțuială vă doresc și bineînțeles nu uitați să zâmbiți. 

Max emoticon :)

Max ”Cruella de Vil” :)

P.S. În ultimele fotografii este soțul meu :) Se pare că, ”ne-a tunat și ne-a adunat”.